Chindia a scos maximum de puncte din ultimele două jocuri de campionat, cu Universitatea Craiova și Sepsi OSK, câștigate cu același scor, 1-0. Dacă la Buzău, contra oltenilor, a înscris Paul Iacob, la Sfântu Gheorghe a fost rândul lui Daniel Neguț să marcheze pentru a doua victorie consecutivă în stil italian a Chindiei și a șasea în acest sezon.
Chindia a revenit pe locul 7 în Liga 1, cu 35 de puncte, și are șanse reale de a prinde play-off-ul, ceea ce ar reprezenta o performanță uriașă pentru echipa care vara trecută termina campionatul pe ultimul loc și se salva de la retrogradare după un baraj cu CS Mioveni.
Ultimele rezultate au venit ca o injecție de moral pentru jucători, care nu se feresc să declare că sunt cu gândul la calificarea între primele șase echipe din România.
Programul nu e rău deloc pentru elevii lui Emil Săndoi, care urmează să întâlnească Astra, Viitorul, FC Voluntari și Campionii FC Argeș în finalul sezonului, echipe în fața cărora nu au pierdut în turul Ligii 1.
„Va fi un joc la fel de dificil precum ultimele disputate, dar venim cu un moral bun și suntem încrezători că vom obține toate punctele, chiar dacă Astra vine după trei victorii în ultimele patru jocuri. Vă spun sincer, obiectivul vestiarului este calificarea în play-off-ul Ligii 1. Asta ne-am propus noi și vom face tot ce putem pentru a reuși acest lucru”, a prefațat Daniel Celea jocul cu Astra, programat duminică, de la ora 18:00, la Buzău.
Ultimul transfer al Chindiei, fundașul de 25 de ani sosit înaintea meciului cu FCSB, a fost titularizat cu Craiova și Sepsi.
”Au fost meciuri grele, dar mă bucur că ne-am descurcat foarte bine în campionat și am obținut maximum de puncte din confruntările cu Craiova și Sepsi, echipe puternice ale Ligii 1. Ne-am achitat cu toții bine de sarcini în defensivă, iar asta s-a văzut pe tabela de marcaj: două victorii fără gol primit. Este meritul tuturor băieților”, a mai spus Celea.
Emil Săndoi nu se va putea baza duminică pe serviciile lui Marco Dulca, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.
Speranțele Chindiei pentru prezența în play-off vin într-un moment când lucrurile se mișcă și la capitolul infrastructură, respectiv reabilitarea stadionului ”Eugen Popescu”, părăsit de târgovișteni după promovarea din vara lui 2019.
Înaintea ninsorii abundente de miercuri a fost finalizată turnarea gradenelor pe un prim sector din tribuna veche a arenei și se lucra în ritm bun la fundația ultimilor doi stâlpi ai instalației de nocturnă. Zăpada care a căzut din belșug în ultimele zile – strat consistent, de 16 centimetri joi dimineață – a suspendat lucrările pentru o zi. Potrivit surselor ProSport, șantierul era părăsit joi, însă de vineri s-a revenit la treabă.
În curând vor ajunge la Târgoviște stâlpii metalici care vor susține acoperișul tribunei noi, de 4.200 de locuri, iar nocturna ar trebui să se aprindă, pentru prima dată pe ”Eugen Popescu”, la finalul lunii aprilie.
Foto: Marius TUDOR
Imagini exclusive de pe șantierul stadionului din Târgoviște! Viitoarea arenă a Chindiei prinde contur, după două luni de lucrări în ritm susținut. E gata în august? | VIDEO și FOTO
Dinu Moldovan a fost coleg cu Kepa Arrizabalaga, goalkeeperul lui Chelsea. Amintirile jucătorului Chindiei cu cel mai scump portar din istorie: ”Niciodată nu mi-aș fi imaginat”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER